Liceul Onisifor Ghibu Oradea

Aceasta versiune este necenzurată. 

Îţi mai aminteşti de clasa I ? Sau mai bine zis îţi aminteşti de grija mamei tale că nu ştia ce flori să cumpere în prima zi de scoala, ce ciocolata, ce cadou să aleagă.. dar cine se gândeşte la asta ? Dacă te uiţi din exterior, vezi un copil, cu ghizodanul mai mare ca el dornic să înveţe, să se joace, să îşi facă prieteni noi. Dacă te uiţi şi mai de departe îi vezi pe părinţi cum şuşotesc în colt că nu ştiu ce să facă cu tine acum că trebuie să iasă de la serviciu mai repede să te ducă acasă, cu cine să te lase. Pun pariu că îţi aminteşti prima zi. Toţi credeam că la şcoală trebuie să stăm numai o oră şi după trebuie să mergem acasă. Exista totuşi unul “mai pregătit” de acasă care ne trăgea de mâneci zicând :” Mami a zis că atunci când acul mic este pe 11 şi acul mare este pe 10 trebuie să merg acasă aşa că nu plecaţi nicăieri! “.

Aveai emoţii să nu greşeşti clasa, toate arătau la fel, era o misiune demnă de premiat.( Eu m-am rătăcit odată, dă-o dracu, erau 4 la fel ) Aveai emoţii în legatura cu orice. Generaţia cu cheia la gât vă spune ceva ? Te-ai dezvoltat, doamna învăţătoare ştia pentru ce te pregăteşte.

Mulţumiri tuturor învăţătoarelor !

Diriginte, mai mulţi profesori, mai multe materii, mai mult curaj care echivalează cu impertinenţa, mai multă rivalitate. Gimnaziu.

Gimnaziul este un fel de introducere într-o lume mai capabila. Primii doi ani ai gimnaziului sunt tratati ca atare, cu respect, cu seriozitate. După realizezi că e cam plictisitor să fii aşa responsabil. Când intri in clasa a 7-a iţi vezi colegii mai schimbaţi, mai frumosi, mai pensaţi. Din experienta mea atunci începe distracţia, profesorii parcă sunt mai de treaba, mai înţelegători (*), practic este ultima treapta care te duce spre o scara veche, fericirea.

* = eram odată la minunata oră de tehnologie şi profesoara noastră era puţin pe altă planetă. O colegă işi aranja părul şi o ridică în picioare. Profa dă o tură de clasă ( colega se tot întreba ce o făcut de o ridicat-o în picioare ) şi când ajunge iar lângă ea, doamna profesoară, foarte serioasa spune : Uitaţi-vă la X-uleasca cum stă în picioare . *ba dum tss* ne-am distrat fain după la ora ei.

Clasa a 8-a, toată lumea (şi prin toată lumea mă refer la părinţi şi profesori) se zbate din greu să ne faca să învăţăm, să luăm note bune la teze, la examene, să ne organizeze o ultimă săptămană prin care practic facem parada modei, o ultimă luna în care învăţăm Gaudeamus şi ne facem un cântec prin care putem să le spunem profesorilor “in the face” ce părere avem despre ei.

O ultimă zi în care părinţii nostri sunt cei mai mândri că noi suntem eroii, ultima dată când îţi vezi anumiţi colegi, ultima zi când plângi după ei şi după diriginte.

Multumiri tuturor dirigintilor !

Felicitări celor care au ajuns la ce liceu si la ce profil vroiau ! Urmează cea mai tare perioada de dupa gimnaziu, liceul. Colegi noi, profesori noi, materii noi şi cel mai important : diriginte de liceu. Cu totii ştim că urmează perioada:

• Ti-ai facut tema ?
• Am avut tema ?
• Eu nu am putut sa mi-o fac pentru ca am invatat pentru test.
• Dam test ?

Dar nu este vorba doar despre efectul de turmă şi faptul că în primă faza clasa e unită, e legat de tot: de spiritul scolii, de director, de colegi. În special de colegi, şi la gimnaziu îţi petreceai tot 6 ore cu ei în fiecare zi, dar de această dată parca e mai diferit, parcă îţi este milă de colegu' să îl laşi să ia 2 singur şi îi şopteşti. În cazul de faţă trebuie admirat spiritul colegial.

În minţile noastre stoarse de PC si smartphone se formează o legatură strânsă şi asta numai datorită dirigintelui. Relaţia diriginte-clasă se schimba faţă de gimnaziu. În timpul liber nu mai comunică dirigintele cu tine doar prin intermediul părintelui în cazul în care ai reuşit să duci problema la extrem, clasa se întalneşte cu dirigintele la un suc, o măslina, o scobitoare.

De abia aştepţi să vină liceul, nu ?

Toata nerăbdarea asta se schimbă.

Apare sindromul ql (chiul).

** Cam aşa te simţi în ziua în care ai sindromul ql. **

Sunt undeva foarte sus şi văd cum monotonia dimineţii ne pune piedică gândurilor. Personalitatea se dezvoltă. Mai dai de :

- un pierce

- un tatuaj 

- un anturaj. 

Cafeaua de la aparatul de după colţ te mai ţine în viaţă. Muzica din pauze ne trezeşte, ea ne aduce mulţi prieteni, ea ne şi aduce mulţi profesori care ne spun sa dăm volumul mai încet.

Domnul director însa vrea să ne aducă aminte că liceul nostru este o şcoală demnă de lăudat. Ţine mortis să ne amintească asta. Cum ? Cum altfel decât cu un ecuson ? Onisifor Ghibu s-ar simţi foarte prost dacă ar vedea ca mulţi i-au luat faţa (îmi pare rău) .

Sunt o persoană care are sindromul Ghibu. Sunt plină de entuziasm, plină de fericire, de câte ori merg pe centru, port ecusonul şi le arat tuturor că sunt o “ghibista”. 

Am ales Ghibu pentru că stiam că ma va aduce în situaţia în care să fiu mai mult decât mândră că, în clasa a 8-a, în prima căsuţă am trecut “ Liceul Teoretic Onisifor Ghibu Oradea” .

De ce Ghibu ? Pentru că : atmosferă bună; profesori impecabili, demni de urmat; pentru că există respect şi certitudine.

Multumim, Onisifor Ghibu !